Timișoara - Capitală Cultural Europeană
Fără să realizez, concediul meu s-a derulat ca și cum timpul ar fi fost pe repede înainte, așa că
peisajele s-au tot schimbat și rând pe rând au apărut în fața ochilor mei alte
și alte minuni, una mai instagramabilă ca cealaltă.
Sursă foto: arhivă personală
De data
aceasta m-am oprit în Banat, pe malul canalului Bega. Aveam câteva ore la
dispoziție pentru o plimbare printre
străduțele primului oraș eliberat de sub comunism, așa că am profitat la maxim. Am
revăzut cu drag Timișoara după câțiva ani și am sesizat o schimbare în bine. Nu mai
este la fel de pestriță și de murdară, dar se vede încă peste tot nepăsarea administrațiilor
locale care de 30 de ani nu prea au făcut mare lucru pentru urbe.
Sursă foto: arhivă personală
Deși este “ fruncea “ adică viitoare capitală cultural europeană, orașul pare că este încă în șantier. Se asfaltează străzi, se schimbă deja celebrele borduri, se reamenajează spațiile verzi, iar canalul Bega a primit în sfârșit vaporașele de care s-a tot vorbit ani la rând în spațiul public. Parcă totuși nu este de ajuns, deși se vede că la primărie există voință politică. Sute de clădiri deosebit de vechi și frumoase din mica Vienă stau încă neglijate, sau sunt deja abandonate de proprietari sau de consiliul local. Fie nu există bani, fie interesele unora sau altora primează… nu știu. Cert este că obrazul acestei capitale culturale este plin de astfel de puncta negre. Păcat de ele!
Sursă foto: arhivă personală
Revenind
însă la plimbarea mea… a fost una foarte plăcută. Am descoperit că Timișoara
este mult mai mare decât mi-am închipuit, astfel că la un moment dat simțeam
nevoia unei pauze. Există nenumărate locuri unde te poți opri să mănânci sau să
bei ceva, așa încât m-am hotărât extrem de greu. Aveam în cap doar atât: pleșcaviță
și o bere rece pe post de medicament împotriva oboselii.
Spoiler alert! Pentru că era duminică seara și
pentru că era deja târziu – nu am apucat nimic din tot ce-mi doream eu, însă
vouă vă recomand cu căldură să le încercați!
Am plecat
din Piața Victoriei de lângă Castelul Huniade, pe care mă așteptam să-l
găsesc deschis și plin de turiști. Era totuși o emblemă pentru zona
Banatului, fiind cea mai veche clădire din Timișoara. Muzeul era însă închis și abandonat de multă vreme. Părea așa de trist și singur bietul de el, că ți se făcea și milă să-l privești. O bijuterie ce stătea mută și neglijată fără o speranță reală de a fi repusă în circuitul
turistic pentru că nu există banii necesari pentru a fi reconsolidată și pusă în valoare. Mare păcat!
Sursă foto: arhivă personală
M-am bucurat în schimb de noua față a Operei din Timișoara care fusese frumos curățată și albul ei imaculat mă făcea să mă simt mândru că am avut ocazia să o mai văd odată. Printre copii, porumbei și bătrâni care se plimbau liniștiți am întâlnit și o mulțime de turiști străini, semn că orașul de pe Bega încă atrage privirile călătorilor.
Sursă foto: arhivă personală
Poze, filmulețe și zumzet peste tot. Terasele erau doldora de turiști, băncile era pline, toată lumea inundase Piața Victoriei pentru o porție generoasă de socializare.
Am colindat în sus și-n jos, am admirat Catedrala Ortodoxă Sârbă din Piața Unirii, am trecut prin cartierul Elisabetin pentru câteva fotografii cu biserica romano-catolică și m-am întors voios la Catedrala Mitropolitană unde am admirat un uriaș steag ce se mișca lent în bătaia vântului cald al amiezei.
Vă mărturisesc
că nu-s eu cel mai patriot, dar imaginea aia m-a mișcat puțin, mai ales că mă
aflam pe scările unde acum trei decenii s-a murit pentru libertate.
Fain îi mă fraților la voi! Mai vin, promit!
Salve!
Comentarii
Trimiteți un comentariu