Corund. Satul clădit din sare, la poalele unui deal plin cu bijuterii unice.



Dragi călători oarecare, nu există itinerariu care dacă ajunge la Sovata sau Praid, să nu treacă şi prin satul acesta nemaipomenit. Pe numele său Corund, în Harghita,tocmai în inima Ţinutului Secuiesc, la doar 30 de kilometri de Odorhei, acesta ascunde secrete extrem de interesante.




Sursă foto: arhivă personală

Din toată comuna, aproximativ 300 de familii se ocupă cu olăritul sau ceramica, alţii sculptează cu îndemânare lemnul, ţes sau se ocupă cu promovarea turistică a zonei. Cu alte cuvinte toată suflarea comunei conlucrează pentru a-şi duce mai departe tradiţia şi frumuseţile zonei.


Sursă foto: arhivă personală

Este interesant cum din mâinile dibace ale acestor oameni pricepuţi pot ieşi produse extrem de cerute de turişti, de la oale din ceramică, la bijuterii din aragonit natural sau tot felul de ţesături tradiţionale.

Am petrecut în jur de două ore cutreierând localitatea ca să-i înţeleg povestea şi poate să apuc să văd cu ochii mei cum se naşte din pământ frământat, o cană sau o farfurie.

Din păcate era deja târziu aşa că nu am mai prins întreg procesul de fabricare a acestor produse, însă la fel de fascinant şi de interesant a fost felul în care sunt ornamentate şi pregătite pentru cuptor, lucru pe care nu l-am mai văzut până atunci.  Viteza era cheia, totul era făcut rapid, cu precizie şi cu o măiestrie ieşită din comun. Păreau toate aranjate de un computer, nu de mâna îmbătrânită dar încă sigură a unei bătrânele de 70 de ani.

Bariera lingivistică există, însă oamenii făceau în aşa fel încât să fie înţeleşi şi de asemenea să ne înţeleagă, nativ, fără prea mare greutate. Maghiarii, în ciuda tuturor prejudecăţilor, sunt oameni plăcuţi şi calzi, dornici să-ţi cunoască măcar puţin povestea, locul de unde vii, sau de ce eşti acolo printre ei.



Sursă foto: arhivă personală

Toate acestea au fost experienţe unice, însă timpul era destul de presant aşa că am mers mai departe, vizitând mai mult din greşeală, un muzeu al aragonitului, într-o încăpare a unei clădiri cu etaj, care nu-mi spunea mare lucru la început.

La primul contact cu acest muzeu, nimic nu m-a impresionat, ba din contră, mie îmi părea chiar o pierdere de vreme. Însă prima impresie a fost bineînţeles greşită. Am fost întâmpinaţi cu căldură şi politeţe, de o doamnă, trecută de prima tinereţe, cu vorba molcomă, care a început să spună în tihnă, povestea acestui mic muzeu.



Sursă foto: arhivă personală

O singură încăpere, dar o istorie cât pentru o sută de cărţi, un destin ce a scos la lumină ce era mai frumos şi mai de preţ, de pe suprafaţa comunei Corund.




Sursă foto: arhivă personală

Cuvântarea doamnei a durat cam o jumătate de oră, însă am aflat lucruri pe care poate nu le-aş fi ştiut vreodată dacă nu aş ascultat-o cu atenţie pe această distinsă femeie.  Ni-i s-a explicat cu lux de amănunte, că este destul de dificil să găseşti la un loc cele trei elemente esenţiale pentru a forma acest mineral semi preţios. Este vorba de sare, de volcanism şi de calcar.

Combinaţia fericită dintre cele trei elemente amintite, se regăseşte în subsolul dealurilor din jurul Corundului sub formă de filoane de travertin şi aragonit.

Povestea aragonitului începe însă, acum 100 de ani, practic odată cu România modernă, când un ceh, pe numele său Vencel Knop, vine pe aceste meleaguri, fiind interesat să studieze acest mineral despre care citise în diferite documente. A început prin a experimenta mai multe tehnici de extragere a acestui mineral, de a-l pregăti şi de a-l şlefui în aşa fel încât să fie un produs vandabil.






Sursă foto: arhivă personală

A organizat şi ridicat o mică fabrică în Corund, chiar pe locul unde se află astăzi muzeul şi a şcolit o mână de băieţi din sat pentru a-l ajuta să pună în valoare aragonitul.

Munca era destul de grea, majoritatea muncii fiind facută manual, se extragea aragonitul doar cu ajutorul târnăcopului şi a ciocanului, deoarece structura acestui mineral nu era foarte dură, distrugându-se destul de uşor dacă era abuzat.

S-au produs multe obiecte interesante, printre care şi un altar pentru biserica catolică din Sovata, sau diferite obiecte pentru Regina Maria, căreia îi plăceau foarte mult şi le aprecia.
În general aragonitul era asociat cu metale precum bronzul, astfel că au fost realizate la fabrica domnului Knop, tot felul de lămpi, sau suporţi de diferite modele şi mărimi.





Sursă foto: arhivă personală

Era o muncă laborioasă, dar produsul final era deosebit. Aşa au considerat şi comuniştii care în urma naţionalizării, trec la o altfel de exploatare a acestui zăcământ, cu ajutorul dinamitei, distrugând în final întregul filon.

Este povestea clasică, a unor oameni lacomi care nu se mulţumesc cu puţin, ci doresc să maximizeze profitul cu orice preţ, ajungând chiar să distrugă unicul filon de aragonit de suprafaţă din Europa. Este mare păcat, dar pentru o societate care dorea produse cât mai multe în detrimentul calităţii, nu a mai contat nimic.

Acum după aproape 30 de ani de când am scăpat de acest regim asupritor, putem doar să vedem rămăşiţe din ce era odată comoara satului Corund.
Am aflat şi legenda locului de unde se extragea aragonitul, din Dealul Melcului, care suna cam aşa:

Cu mult timp în urmă, uriaşii din zonă au format cu puterea lor, dealuri de lut. Unul dintre ei, mai ursuz de fel, şi-a înfipt toiagul magic în dealul ce tocmai se formase în apropierea izvorului Elisabetei, care a eliberat un alt izvoraş, foarte sărat şi calcaros, dând astfel naştere fără să vrea, dealului melcilor, sălaşul aragonitului de la Corund.








 Sursă foto: arhivă personală

Acestea fiind zise, am rămas după această experienţă cu mult mai multe informaţii, cu puţină indivie pe aceşti oameni muncitori şi oneşti care reuşesc mereu să rămână calmi şi liniştiţi în orice situaţie dar şi cu o mică durere în suflet că s-a ales praful de o comoară, pe care nu am ştiut să o protejăm.

Şi încă ceva…. Un alt muzeu al aragonitului, nu mai există decât în Reno, Nevada, S.U.A, la 10.000 de kilometri distanţă, aşa că ar trebui vizitat de cât mai mulţi călători pentru că este cu adevărat deosebit.

Să aveţi un sfârşit de săptămână aşa cum trebuie!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Călători Oarecare în 2024.

I Giardini di Zoe

Orașul dintre vii