Pe urmele boierilor Craiovești. Câțiva pași prin Bănie.
Călătorim, unii dintre noi pentru totdeauna, căutând alte vieți, alte locuri, alte suflete.
Cuvintele au fost scrise cu grație de scriitoarea americană Anais Nin în unul din jurnalele sale. Eu cred că toată povestea asta se moștenește. Am primit darul de a fi călător de la ai mei și cred că la un moment dat îl voi preda și eu mai departe. Mă gândesc că deși timpul trece și îmbătrânim, emoțiile noastre, amintirile și imaginea locurilor pe care le-am vizitat, vor rămâne cu noi până în ultima clipă.
De asta încerc pe cât posibil să fac cât mai puține
fotografii cu locurile pe unde ajung, în schimb mă străduiesc să le înțeleg, să le
simt și să-mi fac propria mea imagine cu locul respectiv. Pozele se
decolorează, se șterg sau pur și simplu se pierd, însă mirosul, culoarea și
ambianța călătoriei vor rămâne cu mine pe veci.
De data aceasta am ales să călătoresc către apus, dar mai este mult până departe. Primul pas – Craiova. Deși nu este pentru prima dată când ajung în Bănie, este o premieră să calc prin Centrul Vechi.
Sursă foto: arhivă personală
Lipscaniul ( da! Ați citit bine – principala zonă unde negustorii se întâlneau pentru a face afaceri se numește exact ca-n București! ) - este fără doar și poate o mică bijuterie neșlefuită, un loc cu un potențial enorm, curat și amenajat mult mai bine decât prin alte locuri. Este înțesat de terase și baruri dar este totodată aerisit și curat, mult mai frumos decât mi-aș fi imaginat.
Viața colorată de la bloc.
Sursă foto: arhivă personală Am petrecut
câteva ore bune colindând străduțele pline de viață, animate de muzică bună,
umbrele colorate și statui adorabile ce-mi amintesc cumva de Alba Iulia.
Un bătrân flașnetar
Sursă foto: arhivă personală
Orașul acesta are cam de toate pentru toți. Găsiți
arhitectură veche dar și mai modernă – case cochete și palate superbe sau
biserici cu totul deosebite. Au parcuri drăguțe și multă, multă istorie. Au
bineînțeles și o mulțime de șantiere, străzi și alei ce par blocate în vremea Craioveștilor
– dar na… suntem totuși în România.
Arhictură socialistă în Centrul Istoric
Biserica Sfânta Treime - Știrbey
Ruinele hanului Puțureanu
Sursă foto: arhivă personală
Cât am băut eu o cafea, m-am împrietenit până și
cu fauna locală care s-a lăsat admirată și pozată fără nici un comentariu
răutăcios. El este Tache! I-am zis că-l voi face vedetă pe
internet și iată că mă țin de cuvânt!
Oltenia în întregul său este din punctul meu de vedere o zonă primitoare în ciuda reputației nu tocmai impecabile. Totuși, am găsit aici oameni drăguți și primitori care au făcut tot posibilul să mă simt binevenit în urbea lor.
Apropos – dacă ați ajuns prin apropiere nu ratați Muzeul
Olteniei și nici Madona Dudu cu a sa icoană făcătoare de minuni. De
netrecut cu vederea este Casa Băniei, cea mai veche clădire din
Craiova și nici Muzeul de Artă. Sunt ușor de vizitat, accesibile
și foarte interesante. De asemenea opriți-vă o clipă să vă trageți sufletul în
fața Bisericii Sfântul Ilie – ctitorie
din secolul al XVIII-lea a
boierilor Otetelișeni.
.jpg)
Nu știu ce să zic de restul călătorilor – dar eu scriind despre oamenii ăștia, am ajuns imediat cu gândul fix pe Calea Victoriei din București unde tare aș mai trage la o masă din Grădina lui Otetelișanu, pentru un mic apetisant și o bragă rece. Voi?
Biserica Sfântul Ilie - ctitorie a familiei Otetelișanu
Acesta este doar primul articol din seria circuitului apusean. Vă aștept
cu nerăbdare la următoarea oprire! Să fiți acolo!
Salve!
Comentarii
Trimiteți un comentariu