Drobeta-Turnu Severin
Dragilor, pe malul stâng al Dunării, la
ieșirea din defileu, într-o frumoasă depresiune cu accente climatice submediteraneene
se află orașul Drobeta-Turnu Severin, reședința județului Mehedinți. Este un loc destul de pitoresc, plin de istorie și cu un potențial turistic uriaș, ce merită explorat.
Deși nu este prima dată când îi fac o vizită, mi se pare că e totuși prima dată când îi calc pragul cu adevărat. Ultima dată, acum vreo 7-8 ani, l-am găsit într-o stare deplorabilă. Totul era prăfuit, cenușiu și în pragul colapsului. Istoria era uitată cu totul, prezentul părea atunci sumbru, iar de viitor nici nu se putea discuta. Severinul era încă un oraș pe care fluviul îl eclipsa total, deși era binecuvântat de Providență.
Pare că odată cu trecerea timpului
a venit și “ mântuirea “ pentru că zilele trecute, atunci când am venit
din nou în vizită, am găsit un oraș mult mai sănătos, curat și destul de bine pus în
valoare.
Centrul său era în sfârșit îngrijit, lăsat
la discreția oamenilor pentru a se putea plimba în voie. Existau terase sau cafenele
drăguțe și primitoare, nu era gălăgie și nici poluare pricinuită de trafic, iar
locuitorii mi s-au părut mai veseli ca data trecută.
Cu alte cuvinte, după mii de ani, urbea începea să-și retrăiască cu demnitate existența. Castrul și muzeul din jur erau renovate de curând și puse în valoare așa cum ar fi normal pentru o destinație de calibrul Drobetei, oferind o perspectivă inedită asupra felului în care s-a dezvoltat zona Mehedințiului de-a lungul mileniilor.
Interioarele muzeului - scenă cu viața de zi cu zi a dacilor
Priveliștea din cetate este
spectaculoasă. Dunărea își împinge maiestos apele în aval, lăsând în urma ei un
peisaj ireal. Păsările zboară nestingherite pe deasupra micilor valuri de un
albastru strălucitor formate de câte un vapor rătăcit. În spatele meu se află
bătrânele ziduri ale Severinului și la doi pași este
centrul orașului. Ce poate fi mai simplu și totodată mai frumos?
Pe o zi călduroasă, o gură de apă
rece din izvorul de la baza cetății face minuni. Simți răcoarea cum îți invadează
trupul și-ți dă puteri să poți continua explorarea. De acolo de jos, poți merge
către Piața Radu Negru unde te poți opri pentru câteva poze. De acolo se poate admira și noua catedrală episcopală, o construcție masivă ce face ca celelalte clădiri din
zonă să pară mici. Eu după o serie de fotografii
cu hala veche și o ocheadă către biserică mi-am continuat drumul spre ceea ce
părea a fi un turn.
Catedrala Episcopală
Îmi aminteam eu despre existența în oraș a unui turn de apă. Așa că am pornit agale spre el. În timp ce exploram, am descoperit o altă piață interesantă. Acolo, destul de cochete și modeste stăteau ascunse printre copaci două școli micuțe. Erau diametral opuse, una de fete, una de băieți, ca să nu existe discuții sau discriminări.
Au fost mult prea interesante pentru a nu le aminti în articol și prea drăguțe pentru a nu le face niște fotografii.
Castelul a apărut în zare, foarte impunător, dar nu-mi închipuiam totuși că era atât de fain
amenajat. Cele câteva etaje ale construcției era organizate sub forma unui muzeu.
M-a impresionat foarte tare felul în care organizatorii au conceput totul. Lumini
difuze, informații succinte dar bine adăugate în context și extrem de
interesant puse în valoare. Am câștigat foarte multe vizitându-l, inclusiv
pentru faptul că m-a ferit de o ploaie ce mă tot amenința încă de jos, de la cetate.
Am rămas plăcut surprins de prezentarea
făcută Epocii de Aur – perioada de tristă amintire când o mulțime de români
determinați să-și croiască un destin mai bun în Occidentul capitalist, au încercat
să traverseze fluviul către Yugoslavia. Din păcate doar unii au reușit, ceilalți pierind ori luați de ape, ori împușcați de grăniceri sau în
urma relelor tratamente suportate prin lagărele și închisorile unde au fost încarcerați.
Nu pot decât să sper că vremurile
acelea sunt departe și că viitorul nostru va fi ceva mai bun. Până atunci însă
am în fața ochilor o panoramă de excepție. Se vede tot orașul de sus, fiecare
om pare o furnicuță, iar mașinile sunt doar niște cutiuțe mici de chibrituri.
Este minunat să poți vedea totul în jur. De aici poți demonstra tuturor celor
ce se îndoiesc de România, cât de mare, frumoasă și bogată este țara asta. Am
avut atâtea minți luminate, avem atât de mult de arătat lumii și mai mult ca
niciodată avem șansa să fim văzuți și auziți de ceilalți.
De acolo, din vârful Castelului de Apă,
te poți simți mândru că ai avut șansa să te naști aici, pe tărâmul ăsta dintre
mare și munte, la marginea Europei, dar totuși atât de aproape de miezul ei
istoric și cultural.
Unul dintre cele mai celebre
vestigii istorice din Drobeta-Turnu Severin, este fără ezitare Podul lui Traian,
construit de celebrul arhitect antic – Appolodor din Damasc,
pentru a lega Imperiul Roman de restul lumii. Deși era o așezare de
graniță, Drobeta era extrem de importantă pentru Roma deoarece asigura securitatea imperiului. Capetele Podului civilizațiilor erau mărginite de câte un
arc de triumf care simboliza puterea și măreția Cetății Eterne.
Atât de important era acest drum încât
trebuia fortificat și apărat de întregi legiuni romane. Spre exemplu, leul celor de la Gemina adică Legiunea a XIII-a, a fluturat inclusiv pe stindardele de luptă din
timpul celor două războaie împotriva dacilor. Este uimitor că după milenii, după
ce a fost distrus și reconstruit de mai multe ori, eu – un simplu călător
– am avut șansă să-i vizitez ruinele.
Acestea fiind zise, dragi călători, dacă aveți drum prin zonă sau vă
doriți o vacanță inedită, vă invit să luați în considerare și județul Mehedinți
pentru că oferă foarte multe posibilități de petrecere a timpului liber, pentru
toate vârstele și buzunarele!
Salve!
* Despre Vidin și povești din spatele oamenilor săi celebrii, am scris un articol aici pe blog, așa încât vă invit să-i citiți și pe acela.
Comentarii
Trimiteți un comentariu