Delta Dunării

             Bună ziua, dragi călători oarecare!  A trecut vara, iar eu am rămas din nou cu datorie faţa de voi, dar sper să mă revanşez cu acest articol.

O dată cu el voi încheia seria de călătorii de vară, concentrându-mă pe sezonul ce tocmai a venit.

             Aşadar, astăzi vă voi relata despre experienţa mea dintr-un loc unic în Europa. Este vorba despre un tărâm al apelor, un cămin pentru mii de specii de plante şi animale, care trăiesc, se hrănesc şi îşi duc existenţa la adăpostul acestui loc minunat.

Este considerat cel mai nou pământ românesc, o arie de aproximativ 3500 de km², în inima Dobrogei, la doar un pas de Marea Neagră. Aici trăiesc comunităţi întregi de pescari, care din tata în fiu au bătut în lung şi-n lat  canalele şi lacurile pentru a prinde peste.

Sursă foto: arhivă personală

De cele mai multe ori pescuitul este singură lor sursă de venit, unica sursă de hrană şi de asemenea printre puţinele îndeletniciri posibile pe acele meleaguri, care chiar dacă au o frumuseţe răpitoare, nu sunt şi cele mai prietenoase cu cei ce nu îi cunosc tainele.

Sursă foto: arhivă personală

Este un ţinut pe cât de fermecător, pe atât de periculos, însă în ultimii ani turismul a înflorit, devenind un loc extrem de căutat de cei interesaţi să petreacă timp de calitate în mijlocul naturii, la doar caţiva metri de pelicani, cormorani, pescaruşi şi egrete.

Pentru fotografi este raiul de pe Pământ, un loc de unde poţi pleca cu cadre extrem de spectaculoase. Pentru mine, călătorul dornic să întâlnească locuri noi, oameni şi poveşti  unice, Delta Dunării a fost fără doar şi poate, o revelaţie. Nu mă aşteptam să găsesc în mijlocul pustietăţii, departe de civilizaţie, într-o sărăcie evidentă, copii atât de zâmbitori şi părinţi atât de primitori şi de comunicativi, dornici să te cunoască, să ştie de unde vii şi încotro te îndrepţi.

Sursă foto: arhivă personală

Am rămas profund impresionat de frumuseţea acestor oameni, de poveştile lor şi nu în ultimul rând de minunata mâncare dobrogeană, care mi-a rămas acolo, adânc în suflet, alături de vinul de Niculiţel, pe care l-aş bea oricând cu aceeaşi  plăcere.

Regret că nu am petrecut mai mult timp în Delta Dunării alături de domnul Dionisie, care la cei 78 de ani, mi-a oferit o plimbare cu jeep-ul  prin Caraorman pe care nu o voi uita prea curând. Pofta de viaţă, cheful de vorbă şi amintirile sale au fost de-a dreptul molipsitoare.

Sursă foto: arhivă personală

Îmi voi aminti de asemenea cu mare drag de Xenia şi a sa frumoasă familie, de felul în care povestea  despre mistreţi, căprioare şi coioţi dar şi de nea Nicu Rotaru căruia ţin să-i mulţumesc pentru că a fost alături de noi timp de trei zile lungi, oferindu-ne momente unice.

Cu a să barca sport am străbătut în viteza canale si baltile Deltei Dunarii, de la Caraorman şi până la vărsarea fluviului în mare. Datorită experienţei sale, am trecut prin locuri minunate, pline de păsări frumoase pe care acolo le-am văzut pentru prima dată. Am pozat cele mai frumoase exemplare de albatroşi, bâtlani, gârliţe, raţe şi gâşte sălbatice.

Am fost uimit de mărimea nuferilor, de măreţia pădurii de stejari bătrâni dar şi de galbenul exuberant al dunelor de nisip.

Sursă foto: arhivă personală

Din 1991, Delta Dunării a intrat oficial în Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind considerată o zonă umedă protejată, de importanţă internaţională. Odată cu acest statul special, zona a început să fie din ce în ce mai cunoscută şi mai cautată, pe alocuri devenind parcă prea turistică. Sunt mii de întreprinzători care oferă locuri de cazare doritorilor, oferă plimbări cu barcă, sau excursii în inima judeţului Tulcea, în cele mai îndepărtate colţuri ale Deltei.

Sursă foto: arhivă personală

Nu este rău, toţi aceşti turişti lasă în zona foarte mulţi bani, dezvoltă comunităţile şi aduc prosperitate în locuri care altfel ar fi fost la limita sărăciei, însă Dunărea trebuie protejată şi un management mai de calitate ar fi un plus pentru cei ce conduc destinele acestei Rezervaţii Naturale.

Pe alocuri am avut impresia că eram pe şosea, stând în coloană la semafor, aşa era de aglomerat. Erau momente când pe un canal de doar câţiva metri erau cel puţin 10 bărci, ce transportau turişti în toate direcţiile.

În rest, doar de bine... de la Tulcea şi până pe lacul Egreta ( acolo am fost cazat ), drumul a fost unul bun, cu foarte mult peisaj instagramabil, cu dealuri şi vegetaţie interesante.

Cât despre drumul pe apă, nu am prea multe de zis, deja l-am lăudat pe nea Nicu, este un barcagiu de excepţie.

Experienţa a fost extraordinară şi uimitor, fără prea mulţi ţânţari. Nu m-am putut plânge de acest aspect mai deloc.  Erau doar câteva ore pe zi, dimineaţa şi seara când trebuia să te fereşti de micii bâzâitori enervanţi dar în rest era liber la pozat, alergat pe coclauri şi pândit iepuri şi acvile în cele mai diverse poziţii.

Şi mă întorc la OAMENI. Sfinţesc locul, indiferent de etnia sau religia lor, sunt oameni muncitori, plăcuţi ochiului şi extrem de diverşi, o  adevărată plăcere să-i cunoşti.

Fără localnici, Delta Dunării nu ar mai fi spus aceeaşi poveste, ar fi fost lipsită de o parte din actori şi de o însemnată cantitate de efecte speciale. Nu ai cum să treci pe lângă casele pescarilor fără să nu ai un mic fior, nu ai cum să nu trăieşti o emoţie atunci când îi vezi pe bătrâni cum încă mai vâslesc agale pe câte o baltă izolată, ridicând încet peştele proaspăt prins în bătrâna lor barcă, fără ca să nu rămâi cel puţin pentru o clipă mut.

Parcă atunci timpul stă-n loc, se opreşte, se uită şi el odată cu tine, la mâinile bătătorite dar şi la feţele asudate ale acelor oameni care asta au făcut toată viaţa.

Delta Dunării este locul perfect unde poţi vorbi de comuniunea omului cu natura. Acolo traieşti din mila fluviului, îl respecţi şi ajungi să-l iubeşti.  Este mijloc de transport, punct de legătură, destinaţie finală sau chiar locul unui nou început.

 Acesta a fost ultimul articol al verii.

Vă mulţumesc vouă, călători oarecare, că citiţi, susţineţi şi apreciaţi munca mea, mă mai înclin încă odată în faţa oamenilor dragi care au făcut posibilă această excursie deosebită şi nu în ultimul rând dobrogenilor aceia frumoşi pe care nu-i voi uita niciodată.

P.S. Îi sunt recunoscător Anei pentru laptop! J

Nu uitaţi oameni buni, călătoriţi, trăiţi şi povestiţi totul, veţi fi mereu mai bogaţi şi mai liniştiţi!