Ooh, Viena!


Bună dimineaţa dragi călători oarecare! A venit vremea să împărtăşesc cu voi experienţele mele, trăite pentru câteva zile, în unul dintre cele mai interesante oraşe din Europa.

Capitală de imperiu, la poalele Munţilor Alpi, la graniţa marii Câmpii Panonice, plină de istorie, bogată dar şi extrem de ordonată, Viena este fără doar şi poate un oraş ce merită vizitat măcar odată-n viaţă.


Sursă foto: arhivă personală

Am avut şansa să călătoresc către oraşul lui Mozart acum câteva zile. Mi-am dorit un city-break relaxant în care să reuşesc cumva să intru măcar puţin în tainele locului şi a oamenilor săi, dar am ajuns defapt să alerg neîncetat timp de patru zile, pentru că pur şi simplu Viena are mult prea multe lucruri frumoase de arătat vizitatorilor.


Sursă foto: arhivă personală

Zeci de muzee bogate stau în întâmpinarea curioşilor, multe spaţii verzi, statui şi monumente impunătoare se arată la tot pasul. Sute de mii de turişti cu hărţile în mâini sunt obsedaţi parcă de câte o clădire gândită de marele arhitect Otto Wagner, sau complet impresionaţi de unul din multele palate ale habsburgilor.





Sursă foto: arhivă personală

Viena este mare. Din multe puncte de vedere mult prea mare. Ai oriunde ceva de văzut, de făcut sau de pozat. Oraşul este viu, colorat  şi plin de viaţă. Locuitorii săi sunt prietenoşi, chiar dacă limba engleză este un lux pentru marea lor majoritate, însă sunt răbdători şi înţelegători cu turiştii străini.
Oraşul în sine este într-o continuă reconstrucţie, austriecii având cu adevărat grijă de patrimoniul lor. Îşi respectă trecutul, se identifică cu el şi îl folosesc pentru a genera venituri nesperat de mari.
Schele peste tot, şantiere mai mici sau mai mari, muncitori care trudesc la refacerea vreunei faţade deteriorate. Toate acestea au fost în jurul meu dar nu m-au deranjat nici măcar o clipă. Nu era aproape deloc praf, aerul era mai mult decât curat.


Sursă foto: arhivă personală

De peste tot mă intersectam cu biciclişti, cu scuterişti entuziaşti, cu vienezi senini care plecau la birou cu zâmbetul pe buze. Vals, bere, sniţel şi miros plăcut de ştrudel, la pas prin Prater sau prin minunata Grădină Zoologică din Schonbrunn unde eşti întâmpinat de micul ursuleţ Panda, Yoan Yoan, care a ajuns tocmai din China pentru a ne bucura nouă chipurile.




Sursă foto: arhivă personală

Am rămas plăcut surprins de felul în care habsburgii au tratat cultura şi arta, au clădit muzee impunătoare, au cumpărat obiecte şi artefacte de o inestimabilă valoare îmbogăţind astfel frumosul oraş de la Dunăre.

 

Sursă foto: arhivă personală

Biblioteca Naţională a Austriei (ÖNB), Albertina sau Muzeul Naţional de Istorie a Artei ( Kunsthistorisches Museum ) sunt exemple relevante pentru amatorii de frumos. În aceste muzee am putut vedea unele dintre cele mai frumoase picturi ale lui Pablo Picasso sau Bernardo Belotto, care m-au transpus aproape imediat într-o altă lume.






Sursă foto: arhivă personală

Deasemenea între zidurile acestor palate monumentale apar numeroase sculpturi, fresce şi basoreliefuri inedite dar manuscrise sau documente unice, păstrate cu grijă în depozitele bibliotecii.



Sursă foto: arhivă personală

Toată comoara şi bogăţiile Sfântului Imperiu Roman, toată moştenirea habsburgilor, toată opulenţa fantastică a unei perioade de mult apuse, absolut totul se poate rezuma la un singur cuvânt: Viena.



Sursă foto: arhivă personală

Tot acest amalgam plăcut de culturi, de tradiţii şi mentalităţi şi-au găsit aici un sălaş nemaipomenit.  Oraşul are o aură aparte, este plin de restaurante cochete, de hoteluri comode cu camere aerisite, cu catedrale şi biserici unice, fiecare având ceva aparte.

De neratat însă este Catedrala Sfântului Ştefan, elementul central al Vienei, locul care a marcat istoria locului, prin mareţia şi aspectul său impunător. Am vizitat cu o deosebită plăcere interioarele catedralei gotice ce datează tocmai din perioada secolului al XII-lea, dar şi cu sufletul la gură, adâncele cripte săpate de credincioşii catolici prin secolele XIV-XVIII.




Sursă foto: arhivă personală

Oraşul lui Mozart merită vizitat atât ziua cât şi noaptea, iar eu propun un tur cu autobuzul turistic, pentru a intra mai bine în atmosfera urbei austriece. Luna august este perfectă pentru plimbări lungi, aşa că nu rămâne decât să vă sfătuiesc să aveţi mereu aproape o hartă, o sticlă cu apă şi neapărat un pic de condiţie fizică, deoarece Viena vă va pune la încercare anduranţa.


În concluzie, nu rămâne decât să vă îndemn să vă gândiţi serios la un city-break în oraşul prinţesei Sissi, pentru că merită fiecare bănuţ investit.


Sursă foto: arhivă personală


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Călători Oarecare în 2024.

I Giardini di Zoe

Orașul dintre vii