Plecat la mare

           Bună dimineata dragi călători oarecare! Nu am mai scris de mult timp, așa că profit de ocazie ca să notez pe repede înainte câteva idei despre sezonul estival ce se află în plină desfășurare.

Pentru că s-a nimerit să ne aflăm în mijlocul unui weekend prelungit, ad-hoc, am hotărât împreună cu câțiva prieteni să tragem o fugă până la mare.

Sursă foto: arhivă personală

Problema era una singură: eram treaz de aproape 24 de ore și nu aveam nimic pregătit. Dar ce mai contează când vremea e bună, e răcoare și pe noi ne așteaptă o zi perfectă de plajă.

Zis și făcut... Am strâns câteva lucruri într-un rucsac, papuci, o pălărie și pe cai. Constanța ne aștepta liniștită, la doar câteva ore distanță, ca să ne vadă bucuroși că am prins un răsărit magnific de soare.

Sursă foto: arhivă personală

Am plecat din Eforie Nord, o stațiune care era amețită de o sumedenie de lucrări, era praf și nisip peste tot și am ajuns în „ vestita „ Mamaia, perla noastră de la Marea Neagră.

Acolo, spre deosebire de sudul litoralului, plaja era îngustă, murdară și aglomerată de zeci de șezlonguri puse haotic, mâncând barbar din nisip.

Nu sunt un fan al stațiunii Mamaia, dar acum ceva ani plaja fină, fără scoici și gunoaie, serviciile erau mai de calitate, iar oamenii erau mult mai spălați.

Sursă foto: arhivă personală

Din punct de vedere al experienței, Eforie Nord, așa cum se prezenta el, cu gropi și praf, arăta mai bine, iar apa era turcoaz.

Pentru că cinci nebuni parașutați la mare complet incognito, au nevoie de mâncare, am început pe la prânz să luăm la pas stațiunea în căutarea unei cârciumi, de unde să plecăm sătui și mulțumiți.

Sursă foto: arhivă personală

Ce am primit? Păi... mâncare scumpă, porții mici și nu prea gustoase. Notă... maxim 5 și asta pentru că sunt indulgent.

Dar am rămas cu soarele verii, cu apa mării și cu „Păstrătorul plajei”, un nene trecut de prima tinerețe, plictisit și cu textul pregătit pentru absolut orice problemă avea de rezolvat.

Acestea fiind zise, plătim pentru privilegiul de a dormi pe plajă în Mamaia și cerem bonul fiscal pentru a avea garanția că după masă, ne vom putea întoarce la locul nostru, fără să îl găsim ocupat de alți turiști.

Răspunsul? Hmm... Fiți fără grijă, ce e aici este răspunderea mea, lăsați orice, genți, telefoane, prosoape.

- Nu lăsați aur, sau bani! Asta m-a amuzat teribil, brusc „ Păstrătorul Plajei „ nu mai părea să fie stăpân pe situație.

E greu și atracția e mare ... e vorba de bani și aur totuși.

A trecut timpul, am fugit de colo-colo, ca să ne ascundem de soare, am dormit, ne-am aruncat în valurile mării, dar a venit timpul să ne pregătim să plecăm.

Începe faza II, restanțele litoralului românesc. Acum ne-am dat seama că defapt antreprenorii de la noi nu-și doresc profit. Nu ai cum să vrei bani de la turiști dacă serviciile pe care le oferi sunt apropiate de nulitate.

Locul arăta la o lună și jumătate după ce sezonul estival a început, exact ca de 1 mai. Totul părea încropit în grabă în dragul stil românesc „ să fie „.

Nu existau destiare, iar toaletele și dușurile erau doar niște glume proaste.

E aproape comic să vrei să te speli pe mâini după ce te duci la baie și să nu ai presiune pentru că ceilalți tocmai trăgeau apa. E o vorbă...la omul sărac, nici boii nu trag, însă problema este că omul sărac în situația asta dorește să se îmbogățească rapid dar fără să investească.

Nu mai zic nimic de taxe către stat... în buricul târgului, pe faleză, în 24 de ore nu am primit nici măcar un bon fiscal. Poate doar la cârciuma unde am mâncat prost... dar acolo, era mai mult o obligație. Trebuia să cerem nota, așa că au atașat și bonul acolo.

În rest, distracție, apa numai bună de bălăceală continuă și soare din belșug. Cam totul a fost bine până a început să bată din ce în ce mai tare vântul alungându-ți orice gând de a mai intra în apă.

După câteva ore de somn, o porție de hamsie, clătite, apa și înghețate, ne-am gândit să căutăm un loc unde să ne petrecem timpul seara, până ce Autostrada Soarelui se va mai fi eliberat. Așadar am plecat spre mașină, unde m-a lovit brusc o problemă de înțelegere a realității.

În fața mea, părăginit, aflat în uitare, se afla Palatul Reginei Maria, practic fratele românesc al Balcikului.

Dar oare și bulgarii s-au purtat la fel cu patrimoniul lor? Nu, bineînțeles... vecinii noștrii au îngrijit locul, l-au promovat, iar acum culeg roadele.

Noi l-am uitat, l-am lăsat plin de gunoaie și bălării în văzul lumii întregi, la doar câțiva zeci de metri de Marea Neagră.

De frumosul cazinou nici nu vreau să mai amintesc, practic nu mai există. Este căpușat de dughene, magazine și magazinașe, unde se face bișniță cu de toate. Din nou nepăsare...

Nu știu cum este peste tot, dar parcă ca la noi, la nimeni. Ce pretenții să am de la Cap Aurora sau Jupiter, dacă Mamaia, unde s-a investit major în ultimii ani, a ajuns să arate în felul ăsta.

Una peste alta, a fost o experiență foarte interesantă, cu bune și cu rele. Important este că am devenit călători oarecare, spontani și fără griji în fața ochilor, măcar pentru o zi.

În doar doi timpi și trei mișcări am ajuns să facem baie nu la ștrand în București, ci la mare, printre valuri, ceea ce vă încurajez și pe voi să faceți, bineînțeles dacă reușiți să treceți peste multele neajunsuri ale litoralului nostru.

În încheiere nu aș dori decât să le urez sincere „salutări și mulțumiri eterne” celor ce se joacă inconștienți cu destinele noastre și care prin incompetența lor ne pun tuturor viețile în pericol, obligându-ne să circulăm pe drumuri proaste și pline de pericole. Oare cei 17 morți și o remorcă cuprinsă de flăcări în doar 48 de ore, nu sunt de ajuns?

Sursă foto: arhivă personală