Rapsodie de beton – Bucuresci sau Bucureşti.

“ Gonim pe străzi vechi, cu case mici, ascunse în grădini cu pomi desfrunziţi, având la încrucişări clădiri mai arătoase şi din când în când o biserică minusculă, parcă pentru a ne demonstra , prin antiteză, mizerul pitoresc al oraşului de altădată.

Şi din mijlocul unei astfel de privelişti vechi tâşneşte pe neaşteptate un grup de clădiri noi, a căror rânduire într-un imens semicerc, pe una din laturi, ne farmecă asemeni unei metafore dibace. “

“ La drum ! “

Sursă foto: arhivă personală

Acestea sunt cuvintele pline de tâlc ale lui Vasile Micorovici, autorul unei cărţi de excepţie şi un adevărat “ Călător pe 5000 de străzi “ ale Bucureştiului, cândva prin anii 70’, în plină era ceauşistă.

După aproape 50 de ani de când domnul Micorovici a luat la pas străzile urbei, oraşul de pe Dâmboviţa este aproape la fel, o rapsodie de gusturi, de culori, de oameni şi bineînţeles un un amalgam de contraste tipice parcă Balcanilor.

Sursă foto: arhivă personală

Dar de ce Balcani, când noi românii ne considerăm europeni get beget, exact ca fraţii noştri din vest, la fel de latini, de pătimaşi şi cu sânge ce curge rapid prin venele noastre?  De ce în Bucuresci ca la Constantinopol şi nu ca la Viena?

M-am întrebat şi eu de mii de ori  până acum, ce stă la baza farmecului pe care oraşul meu îl exercită asupra călătorilor străini. Poate sunt preţurile, poate este vorba despre curiozitate, poate este arhitectura, dar am ajuns la concluzia că totuşi “ de vină “ sunt oamenii.

Nu toţi sunt repeziţi, nu toţi sunt prinşi în servicii şi probleme personale, nu toţi sunt obtuzi şi proşti iar cu siguranţă nu toţi sunt nesimţiţi şi nepăsători. Îmi place să cred că bucureştenii sunt frumoşi, comunicativi, veseli, inteligenţi şi amabili cu oaspeţii.

Din acest motiv încă ne mai calcă pragul atâtea mii de turişti, pentru oameni, pentru că încă suntem vii şi pentru că încă ne dorim o schimbare pentru noi, copiii şi nepoţii noştrii.

Rapsodia continuă dar ar fi cazul să fie clădită pe o cu totul altă filosofie, mai sinceră şi mai prietenoasă, mai puţin ascunsă şi îndreptată către o minoritate, în detrimentul majorităţii.

Bucureştiul a jucat mereu rolul de poartă între două lumi, la graniţa dintre orient şi occident, un loc unde bunele s-au amestecat inevitabil cu toate relele pământului, unde din sărăcie s-au ridicat oameni luminaţi care s-au îmbogăţit şi care au schimbat această faţă a oraşului unde au crescut. Capitala României, aşa cum e ea, are o aură ce îi conferă unicitate şi atractivitate.

 Sursă foto: arhivă personală

Străduţele lui liniştite, vechi, cu case mici, cârciumi, magazine înghesuite la câte un parter de bloc, porumbei care zboară haotic de colo colo, dar şi aglomeraţie şi ambuteiaje pe marile bulevarde. Acestea sunt contradicţiile dar şi farmecul locului, acea rapsodie a celor 5000 de străzi străbatute ieri de Vasile Micorovici, iar azi de mii  de călători oarecare, ca mine sau ca tine…

Sursă foto: arhivă personală

Veni-va vremea răzbunării, atunci când tot ce e urât și păcătos în orașul ăsta va pieri. Suntem în Europa, cetățeni cu drepturi depline dar și cu îndatoriri. Este în regulă să ne cerem drepturile, să protestăm împotriva abuzurilor, să reclamăm derapajele și să încurajăm evoluția.

De asta ne dorim reguli, din acest motiv vrem oameni capabili și viziuni clare. Orașul nu poate exista fără oameni, iar bucureștenii nu se mai pot numi orășeni fără urbea aceasta.

Fără gălăgia marilor bulevarde, fără zăngănitul surd al locomotivelor îmbătrânite de la Gara de nord, fără liniștea din Herăstrau, fără hărmălaia de la metrou, fără câinii vagabonzi înfometați și hăituiți de oameni fără suflet, fără toate acestea rapsodia orașului ar înceta să mai existe.

 Sursă foto: arhivă personală

Nu aș mai fi nevoit să scriu despre asta, nu aș mai elogia trecutul și nu aș mai implora viitorul. București, orașul baciului Bucur, este o junglă, cu tot felul de animale, unele mai mari, altele mai frumoase sau dimpotrivă hâde, proaste și îndoctrinare, jivine de rând, fără vreo urmă de sclipire, dar este tot ceea ce știu și ce trăiesc.

Oricât aș călători și oricare mi-ar fi destinația, acasă e tot aici, pe malurile Colentinei liniștite și ale frumoaselor sale lacuri, la umbra plutelor tremurătoare.

 Sursă foto: arhivă personală

De pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, la Nicolae Ceaușescu, la infinita perioadă de tranziție, de la holeră, la tuberculoză și H.I.V, orașul a trăit cum a putut. De la celebrii birjari cu ale lor coupe-uri negre, la ITB-urile supraaglomerate, prin mașinile murdare ale taximetriștilor oportuniști, către prezentul nesigur al transportului public prestat în stilul caracteristic, românesc al  Companiei Municipale ( STB ).

Sursă foto: arhivă personală

A fost martorul liniștit al ocupațiilor străine, la crude și lungi războaie, ce i-au măcinat caracterul. A trăit cu groază perioade cu demolări inconștiente, inundații, incendii și cutremure, a suferit odată cu oamenii săi, a crescut odată cu ei și îmbătrânește odată cu mulți dintre noi. Așa cum ne protejăm copii și bătrânii, așa ar trebui să ocrotim și orașul.

Vrem aceleași lucruri pe care și-i le doreau și Pache Protopopescu, sau Nicolae Minovici. A trecut vremea, dar țelurile au rămas, poate mâine, ai mei, ai tăi și în fond ai noștri, vor scrie și ei cu dibăcie o nouă filă, în acestă rapsodie a betoanelor.

 Sursă foto: arhivă personală

Dacă Constantin Giurescu și Nicolae Iorga povesteau cu mult talent despre trecutul frumos al  acestui oraș, Silvia Kerim, Vasile Miconovici și mulți alții ca ei, își trec cu amărăciune în suflet, gândurile, pe hârtia îngălbenită de vreme, a rapsodiei orașului din plină era comunistă, cuprinsă de lipsuri, aflată între două planuri cincinale nerealiste și o goană nebună după plata datoriilor externe.

Sper din toată inima ca rapsodia să continue, pergamentul poveștii să se îngroașe, iar orașul să înflorească. Este de datoria noastră, a călătorilor să povestim în continuare, poate pentru încă 555 de ani, această frumoasă istorie, pentru ca și alții să o știe.

Mulțumesc mult tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, le mulțumesc pentru cuvintele frumoase, pentru strădania cu care au adus în fața voastră pozele și poveștile lor.

Le sunt recunoscător acelora care au crezut în puterea cuvintelor și au apreciat dorința mea de a călători și de împărtăși împreună gânduri bune. 

Rapsodia va continua!

 Sursă foto: arhivă personală