Sibiel - oază de linişte.

               Bună dimineaţa dragilor, astăzi avem în faţa ochilor noştri o altă frumoasă poveste de prin România, ce am considerat că merită pe deplin să fie transmisă şi altora.

Articolul este trimis de un membru foarte activ al comunităţii, căruia ţin să îi mulţumesc pe această cale, pentru devotamentul şi plăcerea cu care participă la acest proiect.

Introducerea este gata, aşa că începe povestea:

Este vorba de un loc cu totul special, la 300 de kilometri de Bucureşti, într-o  zonă foarte pitorească, nealterată încă de aglomeraţie, de zgomotul şi agitaţia timpului în care trăim.

Sibieulul poate fi caracterizat  extrem de succint, de simplu şi cu toate acestea, atât de cuprinzător :

‘’ Locul copilăriei ideale a unui călător oarecare, spaţiul unde totul este atât de familiar şi de cunoscut. Cu siguranţă un loc diferit, parcă blocat în timp, numai bun de explorat la ceas de seară, atunci când căldura verii se mai domoleşte. ‘’

Sursă foto: Radu Polly 

În acest sătuc, turismul e o sursă foarte importantă de venit, sunt foarte multe pensiuni care vin în întâmpinarea turiştilor, iar localnicii sunt încă foarte primitori, atât de primitori încât acum câţiva ani te salutau doar pentru că treceai pe lângă ei, nu conta că te cunosc, că faţa ta le era familiară, că ştii sau nu limba lor, că arăţi sau nu a turist, ei erau mereu respectuoşi, salutând.

Între timp acest obicei s-a mai diluat din pricina obişnuinţei oamenilor locului cu prezenţa continuă a oaspeţilor la ei în sat, continuând însă să fie la fel de plăcuţi şi să dea “ bună ziua ”  dacă sunt salutaţi.

Sursă foto: Radu Polly 

Acest obicei este încă o dovadă a simplităţii sibielenilor, care sunt înzestraţi cu o extraodinară capacitate nativă de a fi politicoşi atât între ei, în rândul comunităţii ( satul este destul de mic, astfel că marea lor majoritate se cunosc ), dar şi cu călătorii ce se nimeresc pe la porţile lor, în căutarea autenticităţii acestui loc.

Ca element central al acestui loc deosebit, putem aminti printre altele şi de:

Biserica Sfânta Treime, un monument istoric ce a fost construit în a doua jumătate a secolul al XVII-lea. Este un edificiu tipic al Evului Mediu care încă joacă activ rolul de liant, fiindcă reuşeşte să strângă tot satul împreună de sărbători sau la diferite evenimente importante ale obştei ( nunţi, cumetrii, înmormântări, comemorări etc. ).

Sursă foto: Radu Polly 

 Oamenii din Sibiel sunt extrem de credincioşi, muncitori si plini de voie bună.

Interesant este şi faptul că în perioada comunistă, această zonă a scăpat de oribilele procese de naţionalizare şi colectivizare din anii 1950, fiind cumva ocrotită de acea molimă ce a dus la dezrădăcinarea ţăranului şi ruperea acestuia de glie.

Prin sat trece un pârâu liniştit, care produce un sunet extrem de relaxant noaptea, dar care mi-a dat deasemenea şi senzaţia ciudată că ar emana frig, odată cu acel susur plăcut ( de îndată ce părăseşti adăpostul curţilor simţi inevitabil răcoarea ce vine dinspre râul ce curge neobosit printre pietre, ca să-şi unească destinul cu cel al Pârâului Negru, aflat ceva mai jos ).

Sursă foto: Radu Polly 

 În zonă s-a păstrat încă obiceiul creşterii animalelor, dar care se află într-o totală contradicţie cu peisajul urbanistic modern ( lângă izlaz, la câţiva zeci de metri de locul unde stau la păscut vacile, s-au construit case noi ).

Destul de ciudat tabloul, dar …

Inclusiv aici au început să apară din ce în ce mai multe "viloaie" care gonesc cu viteză înspre vatra satului, spre vechile aşezări umane, construite demult de bătrâni din materiale tradiţionale.

Din nefericire, tinerii au început  să migreze către oraş, exact aşa cum fiii lui Moromete au fost atraşi de vraja vieţii mai bune din mediul urban, lăsând în urmă casa părintească şi amintirile de aici.

Aşadar Sibielul suferă puţin de pe urma depopulării, doar bătrânii, curajoşii şi neputincioşii rămânând  pe uliţele satului.

Un motiv de bucurie este faptul că naturaleţea şi autenticitatea ( atuu-uri pe care multe localităţi nu le mai au ) locului au atras mulţi curioşi, în special din vestul Europei, care aduc bani în comunitate ajutând-o astfel chiar să se şi dezvolte.

Turiştii sunt întâmpinaţi în mod festiv de călăreţi, exact aşa cum puteţi vedea mai jos, iar dacă vor, pot face o plimabare cu căruţa prin sat pentru a admira peisajul.

Sursă foto: Radu Polly 

 La un moment dat, chiar Ducele de Kent, Prinţul Eduard al Marii Britanii, văr al reginei Elizabeta a-II-a, a făcut o vizită la Sibiel, achiziţionând o proprietate în zonă.

Din punct de vedere al aşezării, satul este destul de accesibil, fiind amplasat convenabil la baza muntelui.

Iarna e destul de frig, dar îndeajuns de plăcut pentru câteva zile de vacanţă petrecute alături de o cană mare de ceai, în timp ce în sobă ard lemne uscate, încălzind încăperile.

 Sibielul este plăcut şi vara, temperaturile rar depăşind 30°C, fiind perfecte pentru zile întregi de umblat cu rucsacul în spate şi cu obiectivul aparatului mereu pregătit de acţiune.

Pe mine personal nu încetează să mă uimească simplitatea locului, a oamenilor de acolo dar şi bunătatea lor, voia bună, zâmbetele de pe buze şi atitudinea lor corectă şi demnă.

Acestea fiind zise, vreau încă odată să îi mulţumesc lui Radu Polly, pentru că a ales să împartă cu noi această poveste frumoasă, despre un loc deosebit din România, Sibielul fiind fără doar şi poate o destinaţie turistică demnă de luat în calcul atunci când ne gândim la vacanţă.

Pentru alte articole, poze, discuţii şi idei de concedii reuşite, staţi aproape şi urmăriţi-ne pe platformele de social media, acolo unde încercăm să postăm aproape zilnic.

O zi frumoasă!