Calea Victoriei – o plimbare ca ieri, prin azi, către mâine.

           Pamfletarul român Nicolae Orășanu spunea pe la 1857 despre Podul Mogoșoaiei că : " are de toate, daruri o mulțime, este de altfel podul cel mai frumos, aranjat, ici colea câte-un palat, dar și cu niște case bune lângă câte un bordei sfărâmat. "

Sursă foto: arhivă personală

Numele arterei ( Calea Victoriei ) este dat de oștile românești, ce au defilat ( 1878 ) victorioase după încheierea Războiul de Independență, pe acest drum din București.

Înainte de acest eveniment, purta denumirea de Podul Mogoșoaiei, nume ce își are originea tocmai de pe vremea domnitorului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu.

Acesta pe la 1692, la doar 3 ani de la urcarea pe tron, hotărește să taie un drum prin București, care să unească cele două moșii domnești.

Cu această ocazie practic putem vorbi despre primul proiect de planificare urbană din istoria de peste 555 de ani a orașului de pe Dâmbovița.

În același an, domnitorul poruncește pavarea drumului cu bârne groase de stejar, pentru a facilita accesul pe această arteră.

Aceste podini transversale de lemn, nu erau o invenție nouă ci era folosită încă din secolul XVI.

Din punct de vedere edilitar pavarea cu aceste bârne de lemn reprezenta o soluție viabilă pentru acele timpuri.

În mod cert însă existau și niște dezavantaje evidente datorită faptului că se forma mereu umezeală pe sub aceste traverse de lemn, care afecta integritatea și soliditatea acestui " pod " , ducând chiar la producerea unor accidente complet nedorite.

Din acest motiv, în 1864 s-a trecut la pavarea drumului cu piatră cubică, uitându-se complet de acel sistem învechit, nepractic și foarte costisitor, ce utiliza materialul lemnos.

De-a lungul frumoasei Căi a Victoriei, s-au ridicat cele mai impunătoare palate și case boierești, au fost ctitorite biserici înalte, iar numeroși negustori și-au deschis afaceri înfloritoare.

Sursă foto: arhivă personală

Fără doar și poate, Calea Brașovului sau Podul Mogoșoaiei a devenit odată cu trecerea timpului un bulevard emblematic al Bucureștiului, un loc de care s-au legat sute de legende și povești care mai de care mai interesante.

Pentru a demonstra importanța acestui bulevard, putem aminti despre prezența aici a Palatului Regal, reședința monarhului de origine germană, Carol de Hohenzollern, adus de autoritățile române, la cârma noului stat format prin unirea vechilor principate.

Sursă foto: arhivă personală

Prin fața acestor edificii au circulat cele mai îngrijite trăsuri, cochetele cupeuri conduse de celebrii birjari cu ale lor voci pițigăiate și căciuli de astrahan. Tot pe aici, au pășit cele mai luminate minți, dar și cele mai întunecate și mai pline de promiscuitate personaje, dominate de desfrâu și de fără de lege.

Şi astăzi este la fel, clădiri vechi stau cuminţi lângă construcţii înalte de sticlă şi oţel, care îţi iau ochii şi te readuc cu picioarele pe pământ, în secolul XXI.

 Sursă foto: arhivă personală

Ce nu s-a schimbat în sute de ani?

Cu siguranţă aglomeraţia. Zarva este ameţitoare, sunt oameni peste tot, de toate mărimile şi vârstele, care vorbesc toate limbile pământului. Unii vin, alţii pleacă. Calea Victoriei nu are linişte o clipă.

Sursă foto: arhivă personală

Hoteluri mari şi luxoase servesc drept casă pentru miile de turişti străini ce doresc să i-a pulsul vieţii de prin Bucureşti. Sunt taxiuri peste tot, ghizi şi grupuri vioaie care urmăresc cu obiectivele aparatelor fiecare colţ al bulevardului. Este coadă la covrigi, la fel cum este coadă în faţa magazinului Armani, pentru o poză mică de Instagram.

Vă aminteşte oare de trecut ??

Cu siguranţă ! Dar cum era totuşi ieri ?

Într-o antiteză totală, pe același bulevard au funcționat zeci de ani, lipite parcă dinadins, Mănăstirea și Hanul Zlătari ( nume provenit de la mahalaua omonimă, unde se prelucrau materiale prețioase - aur și argint ).

Despre han trebuie spus că a fost martor până la demolarea sa din 1903, la numeroase crime, dispariții și tâlhării odioase cei vizau în special pe cei mai bogați dintre oaspeți.

Era deasemenea șic să ieși la << rendez-vous >> pe " bulivard ", la o înghețată la Casa Capșa ( una dintre cele mai celebre cofetării din București - afacere întreținută de doi frați machidoni, Grigore și Constantin Capșa ), pentru a socializa într-un mod cât mai plăcut.

Sursă foto: arhivă personală

Acum putem să ne relaxăm mergând la muzee, pe " bulivard " şi nu sunt deloc puţine: Muzeul Naţional de Artă, Casa Filipescu – Cesianu, Muzeul Naţional “ George Enescu “ etc. Iar dacă am obosit, pe lângă celebra Capşa, numeroase cafenele moderne şi-au făcut loc pe trotoarele bătrânului Pod al Mogoşoaiei, gata să vă o ofere o clipă de relaş şi o gustare delicioasă.

Sursă foto: arhivă personală

Calea Victoriei a fost și un loc propice pentru cultură, nu numai pentru dezmăț, aici fiind înființată la inițiativa regelui Carol I, ( 1895 ) ceea ce azi numim: Biblioteca Centrală Universitară. În prezent, această instituţie este una dintre cele mai importante biblioteci din România, care se bucură de recunoaştere din partea sutelor de mii de studenţi şi cadre didactice care beneficiază zilnic de serviciile oferite de aceasta.

Sursă foto: arhivă personală

Ca o concluzie, putem spune despre Calea Victoriei că a fost și rămâne un loc cât se poate de cosmopolit, un factor de dezvoltare și un pol ce atrage mereu în jurul său cele mai importante evenimente cotidiene.

Acestea fiind zise, vă urez o săptămână cât mai reușită!