Cele mai interesante ( zece ) obiective turistice din România
Pentru că inevitabil, a venit şi momentul să anunţ cu
mândrie faptul că sunt deja trei luni de când proiectul “ Călători oarecare” se
derulează cu succes, m-am gândit că ar fi interesantă o nouă listă, drept
mulţumire pentru susţinerea şi devotamentul vostru.
Este vorba de rubrica “ Lucruri de 10 “ care se va îmbogăţi
azi cu un nou articol, sper eu, util pentru voi.
M-am tot gândit zilele acestea ce să includ pe această listă,
mai ales că România este o ţară frumoasă, cu de toate, pentru toţi. Chiar dacă
alegerea a fost destul de dificilă, am reuşit să fac un top, pe care-l voi
expune mai jos, cu menţiunea că este o alegere strict personală, ce poate fi
oricând completată sau adăugită şi cu altele.
M-am simţit dator să spun toate acestea pentru a nu da
naştere unor dezbateri inutile, mai ales că oricât te-ai plimba, cu siguranţă
îţi va scăpa la un moment dat ceva, pe undeva.
Acestea fiind zise….
- Săpânţa
– Peri
Această mănăstire ( de maici ) maramureşană, este unică din
multe puncte de vedere şi deosebită din o seamă de numeroase alte motive, însă
cel mai interesant şi mai bun argument pentru locul fruntaş pe care-l ocupă în
acest top, este faptul că este cea mai înaltă biserică de lemn de pe teritoriul
României.
Turla sa impunătoare se înalţă până la aproape 80 de metri,
legenda spunând chiar că în zilele senine poate fi văzută chiar de peste Tisa,
din Transcarpatia, acolo unde a şi fost construită.
- Cimitirul
vesel
Despre locul doi, nu sunt foarte multe de zis. L-am ales
pentru ineditul său, pentru faptul ca prezintă moartea într-o manieră uşor
umoristică, necaracteristică culturii noastre. Este opera meşterului popular
maramureşan Stan Ion Pătraş, care a transformat acest cimitir într-un adevărat
loc de pelerinaj turistic.
Sursă foto: arhivă personală
- Palatul
Parlamentului
Casa Poporului cum era ea cunoscută în perioada comunistă, şi-a
făcut loc în top din cauza faptului că este un mastodont arhitectonic. Pentru
a-i face loc, comuniştii au ras de pe faţa pământului, un cartier întreg.
Aşa a apărut în peisajul bucureştean cea mai mare clădire
din Europa, cu o suprafaţă
desfăşurată de 330.000 m² şi o înălţime de 86 de metri.
Sursă foto: arhivă personală
- Statuia lui Decebal
Dacă în America
îi regăsim pe muntele Rushmore, pe cei mai iluştri conducători ai statului nord
american, la noi, pe Dunăre, aproape de Cazane, îl vedem pe marele rege al
dacilor, pe Decebal.
Basorelieful
are 55 de metri înălţime, 25 lăţime şi se află sculptat în malul stâncos al
fluviului, între localităţile Dubova şi Eşelniţa, nu departe de oraşul Orsova
din judeţul Mehedinţi.
Chipul
ultimului rege al Daciei, a durat zece ani până să fie finalizat ( 1994 – 2004
), iar în prezent este cea mai mare sculptură în piatră din Europa.

Sursă foto: arhivă personală
Sursă foto: arhivă personală
- Pădurea Letea
Iată că am
ajuns şi la jumătatea clasamentului celor mai interesante obiective turistice
din România. Astfel că era cumva necesar să cuprind şi cea mai veche arie
protejată din ţară, în cadrul acestui top.
Pădurea Letea
este un habitat unic în lume, fiind considerată cea mai nordică pădure
subtropicală din Europa şi singurul loc unde încă mai trăiesc cai sălbatici. Încă
din 1930 i s-a înţeles importanţa, astfel că cele cinci sate ( Crişan, C.A.
Rosetti, Periprava, Letea şi Stiştovca ), locuite în general de lipoveni şi
ucrainieni au fost incluse în cadrul ariei de protecţie strictă, pentru a fi
apărate de o eventuală intervenţie umană, brutală.
Pe lângă dunele
de nisip impunătoare, fauna şi flora deosebite, zona are din păcate şi o
istorie întunecată, Periprava fiind aleasă ca loc pentru una din multele
colonii de muncă forţată pe care comuniştii le-au construit pe a “ reeduca ” pe
cei ce nu îmbrăţişau doctrina.
- Delta Dunării
Dacă am adus în
discuţie frumuseţile Dobrogei, nu aveam cum să nu scriu şi despre delta
fluviului Dunăre.
Pentru a i se
recunoaşte statutul, a fost declarată Rezervație a Biosferei,
zonă Ramsar și se află în patrimoniul mondial UNESCO încă din anul 1991. în
interiorul acestei arii, care se măreşte în fiecare an, îşi au salaşul aproape
2000 de specii de plante şi peste 3500 de specii de animale, unele din ele
endemice.
Din punct de
vedere al mărimii este a doua cea mai mare din Europa (3446 km² ) dar şi cea mai bine conservată, fiind considerată o
zonă umedă de importanţă internaţională.
- Cheile Dobrogei
Bineînţeles că
nu voi pleca din zona aceasta fără să amintesc de un loc foarte frumos şi
interesant din punct de vedere geologic.
Este vorba
despre Cheile Dobrogei, arie protejată şi sit Natura 2000, ce adăposteşte o
sumedenie de vieţuitoare ocrotite, precum uliul cu picioare scurte sau pescăruşul
albastru.
Aşadar pentru
cei pasionaţi, poate fi raiul bird watching-ului, dar şi comoară pentru geologi
( zona prezintă abrupturi calcaroase, cheiuri, maluri de văi ) şi speologi (
aici regăsim peşteri precum: Gura Dobrogei, La Adam ).
Sursă foto: arhivă personală
- Charlottenburg
Şarlota, sau
Bariţa este o localitate cu adevărat unicată. A fost întemeiată pe la 1700, de
către 32 de familii, ce au venit din vestul europei pentru a se aşeza aici, în
Banat.
Pe lângă
vechime, localitatea mai are un aspect deosebit, este singura aşezare de la noi
din ţară, de formă circulară. Are o anvergură de 210 metri, în mijlocul său
fiind biserica şi alte câteva clădiri administrative.
Astăzi
Charlottenburgul este mai mult pustiu, mare parte dintre locuitorii săi, fie au
emigrat în Germania, fie au murit, însă spiritul şi frumuseţea locului s-au păstrat,
fiind un adevărat magnet pentru călătorii atraşi de inedit.
- Vulcanii noroioşi
Am ales judeţul
Buzău pentru următoarul punct de pe harta României. Chiar dacă l-am aşezat abia
pe locul nouă, nu înseamnă că nu are importanţă, ba din contra. Este un loc
fermecător, unde întâlnim o minune naturală, formată din interacţiunea gazelor
naturale de adâncime, cu apa amestecată cu argilă, formând mici conuri.
În Europa sunt
destul de rare, elemente asemănătoare fiind întâlnite în Azerbaidjan, Republica
Moldova, Rusia şi altele.
Rezervaţia
naturală ce cuprinde aceste conuri vulcanice se întinde pe numai puţin de 30 de
hectare, fiind posibilă vizitarea în orice perioadă a anului.
- Castelul de la Hunedoara
Practic acasă
la Matei Corvin, castelul este deosebit deoarece este singurul de acest tip din
ţara noastră. Arhitectura gotică este impresionantă, astfel că este în top zece
cele mai atragătoare castele din Europa.
Are o istorie de peste 400 de ani şi ne încântă
privirea prin ingenuozitatea şi măiestria cu care a fost clădit.
De acesta
cetate medieval, sunt legate mai multe legende şi poveşti interesante, care fac
din acest loc o inevitabilă gazdă pentru vizitatorii săi curioşi.
Tocmai din
acest motiv şi-a făcut loc şi în topul celor zece cele mai interesante
obiective turistice din România, pentru că are ce arăta lumii.
Odată
clasamentul încheiat, voi pune şi eu punct aici. Sper să vă placă şi dacă doriţi,
ne auzim în comentarii cu alte propuneri.
O zi frumoasă
tuturor! Ne auzim pe Facebook la:
Comentarii
Trimiteți un comentariu