La pas pe urmele eroilor din Marele Război

Sursă foto: arhivă personală

Dragi călători oarecare, articolul de astăzi reprezintă un altfel de mesaj. 

Este evident că în ultimii 30 de ani, România a făcut paşi mari înainte, de la comunismul care ne-a încorsetat poporul pentru decenii, la libertatea de care încercăm să ne bucurăm cu toţii în prezent. Bineînţeles că lucrurile la noi, au avut mereu o întorsătură interesantă, suntem latini, poate puţin prea boemi, creduli, uneori poate şi prea iertători atunci când nu e cazul.

Dar cu toate acestea România modernă a fost clădită pe nişte principii solide, pe credinţă, pe respect, cu ajutorul unor oameni citiţi, care ne-au permis să creştem şi să ne maturizăm ca popor. O să spuneţi probabil că … nu vom mai putea fi la fel ca înainte, pentru că timpul nu mai are răbdare cu noi, pentru că muncim prea mult şi pentru că guvernanţii pe care noi i-am ales să ne reprezinte, nu vor, nu pot, sau nu-şi doresc să ne asculte cu adevărat. Dar oare nu era la fel şi pe vremea marelui Caragiale?

Politica şi moravurile se schimbă greu, însă este de datoria noastră să veghem activ asupra acestui proces de metamorfoză a României.

În fond cine îşi cunoaşte istoria, o va respecta şi va încerca să nu refacă întreg traseul presărat cu greşeli, pe care înaintaşii noştri l-au parcurs.

Aşadar trecând peste vasta introducere, vă invit în câteva rânduri, să ne trezim puţin la realitate şi să ne înţelegem rolul nostru în societate  dar şi scopul foarte important pe care-l avem în a schimba ceva pentru generaţiile ce vor veni, pentru copii şi nepoţii noştri.

Am fost chemat zilele trecute, într-o duminică însorită de toamnă, la o plimbare prin Bucureşti. Nu ştiam foarte multe în afară de titlul evenimentului şi locul de desfăşurare, dar pentru că fusesem invitat şi pentru că era o motivaţie în plus să fac mişcare, am acceptat.

Sursă foto: arhivă personală

M-am întâlnit cu grupul, în faţa statuii de la Gara de nord, unde nişte oameni entuziaşti ne-au povestit depre istoria şi importanţa locului pentru oraşul Bucureşti, urmând după aceea la pas străzile urbei, până în faţa Muzeului Naţional Militar.

Locul acela este interesant, l-am vizitat de câteva ori însă de fiecare dată îşi dezvăluie o altă latură. Este ca şi când ai avea în mână un cub Rubik, mereu cu o faţetă diferită. De această dată am aflat importanţa sa istorică  dar şi povestea acestui muzeu al războiului, ridicat în 1923, prin decret semnat de Regele Ferdinand I al României.

Sursă foto: arhivă personală

Am mâncat bomboane, am ascultat cuminte istorioara, am făcut poze şi una-două ne-am trezit cu toţii, pe fostele domenii ale familiei Golescu, în dreptul Spitalului Militar Central.

Acolo am aflat cu uimire că se află singura operă de artă de for public a lui Constantin Brâncuşi, din Bucureşti. Este vorba despre bustul din bronz a generalului Carol Davila, dezvelit la data de 9 septembrie 1912.

De acolo şi până la Dâmboviţa cea cu apă dulce, nu mai era decât un pas, aşa că ne-am oprit o clipă pentru a ne trage sufletul şi pentru a asculta cuvintele frumoase ale ghidei noastre.

Sursă foto: arhivă personală

După o gură de apă şi câteva poze de arhivă cu Bucureştiul de acum aproape o sută de ani, am poposit în faţa statuii “ Asaltul” semnată de Spiridon Georgescu. A fost dezvelită în anii 1930, cu fast, în prezenţa reprezentanţilor Casei Regale, iar astăzi stă la fel de frumoasă, dar neglijată şi uitată, undeva în spatele unei benzinării.

 Sursă foto: arhivă personală

Oare aşa le cinstim noi momoria celor ce au murit pentru ţară?

Aşadar după ce am salutat imaginar eroii ceferişti, sanitari şi infanterişti, ca nişte călători oarecare, nerăbdători ce suntem, am plecat mai departe către Grădina Botanică, unde din nou am făcut o pauză scurtă, pentru o nouă repriză de “ scurgeri de informaţii” din partea celor de la Asociaţia Turism Istoric către noi, publicul. 

Din cauza faptului că a început să bată un vânticel rece, ne-am pus din nou în mişcare, urcând agale dealul Cotrocenilor, pe lângă gardul Preşedinţiei României, până în dreptul intrării în Muzeul Naţional Cotroceni, unde ghizii noştri ne-au mai punctat câteva lucruri interesante.

 Sursă foto: arhivă personală

             Multe lucruri frumoase au fost spuse, însă eu am rămas cu atât: pe actualul amplasament al obiectivului, s-a început construcţia unei mănăstiri în anul 1697, care a supravieţuit atâtor cutremure, incendii, domnii şi destine, dar nu a putut face faţă, prostiei, nepăsării şi a buldozerelor comuniste.

Din nefericire, Nicolae Ceauşescu şi utopia comunistă, deloc înţeleasă de conducătorii înguşti la minte şi cu sufletul zdrobit de mirosul puterii absolute, au mutilat nu doar o ţară, au lăsat răni adânci şi încă sângerânde în sufletele poporului român, distrugându-i sistematic valorile culturale, materiale şi spirituale.

Urma bineînţeles să ajungem şi la finalul periplului nostru, pe urmele eroilor Marelui Război din 1914 – 1918, cu o ultimă oprire în faţa  Statuii geniului “ Leul”, de la intersecţia bulevardelor Iulia Maniu şi Geniului.

Aveam în faţa ochilor impunătorul leu, biruitorul, cel ce stă mândru deasupra tuturor, veghiind asupra noastră, exact aşa cum au făcut soldaţii corpului de geniu, care s-au jertfit pentru binele ţării lor.

Acest monument a fost comandat de către generalul – comandant Constantin Ştefănescu – Amza, întemeietorul primului batalion românesc de geniu.

Sursă foto: arhivă personală

              A fost realizat în 1929, de către sculptorul Spiridon Georgescu, acelaşi care a ridicat din bronz masiv şi Monumentul infanteristului.  A fost dezvelit în prezenţa tuturor personalităţilor civile şi militare româneşti ale perioadei, în frunte cu principele Nicolae al României, într-o grandioasă festivitate ce a rămas în memoria colectivă o perioadă lungă de timp.

               Nu vreau nicicum sa inchei articolul fara sa scriu aceste cuvinte, ce stau lipite de postamentul monumentului statuar:  

" SPUNEŢI GENERAŢIILOR VIITOARE CÃ NOI AM FÃCUT SUPREMA JERTFÃ PE CÂMPURILE DE BÃTAIE PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI. "

Până şi aceste vorbe adânci şi puternice pentru însemnătatea lor, au fost ciuntite fără drept de către comunişti, fiind puse înapoi la loc de cinste datorită strădaniei lui Adrian Păunescu.

Înainte de final, un moment de linişte şi de reculegere pentru ei …    

 " EROILOR DIN ARMA GENIULUI  1913, 1916 – 1918. "

Vă mulţumesc mult, vouă călătorilor dar şi celor din Asociaţia Turism Istoric pentru că mi-au oferit şansa să particip la acest eveniment şi sper din tot sufletul să înţelegem cu toţii că istoria şi geografia unui loc, dacă nu sunt respectate şi îngrijite, nu vor aduce nimănui cinste ci doar amărăciune şi dezgust !