Block party în District 40
Nu ştiu ce face fiecare
dintre voi când are un weekend liber, însă eu am profitat din plin de un
eveniment organizat de cei de la A.R.C.E.N .
Sâmbătă şi duminică, bazându-mă pe o prognoză meteo favorabilă, am ajuns
în mijlocul unei mulţimi de oameni, nu departe de un loc de care mă leagă amintiri
frumoase.
Sursă foto: arhivă personală
Grădina Icoanei este
locul unde îmi petreceam o bună parte din timpul liber atunci când încă eram
elevul Şcolii Centrale, aşa că am foarte bine în minte zona dar şi frumuseţea
ei. Aşadar Block Party a fost exact ceea
ce aveam nevoie pentru a-mi încărca bateriile, pentru a face faţă unei noi
săptămâni.
Sursă foto: arhivă personală
Este incredibil cum o
mână de oameni, au reuşit să facă pentru două zile o stradă din centrul
cultural al Bucureştiului, să devină pietonală. A fost de asemenea interesant
pentu mine să văd cum pe o străduţă banală, se pot organiza atâtea evenimente
concomitent, fără să pară ne la locul lor.
Copiii se puteau juca în
voie, adulţii puteau asculta poezii sau dansa alături de specialişti, iar când
foamea îşi făcea simţită prezenţa, se puteau retrage pentru a lua masa în
curtea unei cochete clădiri de la sfârşitul de secol XIX.
Sursă foto: arhivă personală
Atmosfera era caldă şi
plăcută, lumea fiind atrasă de cărţi, de muzică sau de filmele franceze ce
rulau cu sprijinul Institutului Francez, pe ecranele de proiecţie din District
40. Pe sezlonguri şi hamace bucureştenii puteau să se relaxeze, să socializeze
şi să se bucure de soarele care le încălzea feţele.
M-a impresionat efortul
organizatorilor ca totul să iasă bine şi faptul că au reuşit să adune într-un
eveniment cultural un număr atât mare de oameni, ceea ce dovedeşte că munca lor
nu a fost în zadar.
Sursă foto: arhivă personală
Pentru mine Block Party
s-a încheiat oficial după turul prin Districtul 40, zona cu cea mai mare
densitate de entităţi culturale din Bucureşti.
Turul ghidat a început în faţa
librăriei Cărtureşti ( fosta casă a pionierilor ) de pe Bulevadul Gheorghe Magheru
şi a continuat pe lângă Blocul Aro ( 1931 ) cu străzile adiacente bulevardului,
trecând pe lângă Biserica Anglicană ( str. Arthur Verona ), Parcul Icoanei şi Şcoala
Centrală, fiind o jumatate de oră de istorie la cel mai înalt nivel, lucru care
m-a bucurat fantastic.
Sursă foto: arhivă personală
După cum ştiţi deja,
mie îmi plac poveştile, iar Bucureştiul
este oraşul în care m-am născut şi unde am crescut, aşa că pentru un călător
oarecare ca mine, experienţa a fost benefică.
Cine ştia până atunci că
în locul în care ne strângeam eu şi colegii mei prin pauze, era locul de unde a
izvorât cândva Bucureştioara?
Aşadar a fost un sfârşit
de săptămână cu de toate, unde am avut ocazia să socializez, să aflu poveşti
noi şi să pierd timpul într-un mod plăcut, într-o atmosferă drăguţă.
Astfel de evenimente
sunt foarte bune şi le recomand cu căldură tuturor celor care nu au idei de călătorie
sau pur şi simplu nu am banii sau timpul necesar. Sunt aproape de noi, sunt
facile şi ne putem simţi bine cu bani puţini.
Vă salut şi sper să ne auzim curând!
















Comentarii
Trimiteți un comentariu