De prin sate bărăgane
Bună ziua dragi călători! Sfârșitul de săptămână a venit peste mine cu chef de scris. Voi publica așadar o poveste scurtă petrecută undeva prin inima bărăganului, sau mai precis prin mijlocul existenței mele strămoșești. Imediat ce am ieșit din starea de urgență și ne-am putut întoarce cât de cât la o viață normală, am plecat la țară. Eram câteva lucruri de rezolvat așa că am profitat de ocazie și am ieșit din Bucureștiul ce-mi fusese temniță grea în ultimele luni. Privind în urmă la acea perioadă, orașul era încă gol, nu venise încă vara cu ale sale temperaturi ca de cuptor, iar cheful meu de adulmecat aventuri și locuri noi, nu era încă stăvilit. Alesesem județul Buzău pentru prima mea ieșire, testasem apa cu degetul așa cum se spune. Drumul Național 2 era liber, câteva mașini încolo și încoace, dar nimic neobișnuit. Peste ceva timp aveam să ajung în satul unde a copilărit tatăl meu, un loc cam uitat de Dumnezeu în mijlocul câmpurilor bărăgan...